PDL decide mâine dacă boicotează referendumul

188
Liderii PDL de la centru și de organizații județene se vor reuni, mâine, în ședința Colegiului Director al partidului pentru a decide dacă boicotează referendumul, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse din partid.

Conducerea PDL nu s-a mai întrunit luni în BPN, așa cum obișnuiește în fiecare săptămână.

În schimb, PDL a convocat pentru marți, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, o ședință a Colegiului Director, for din care fac parte și liderii organizațiilor județene.

Surse democrat-liberale au declarat pentru Mediafax că liderii PDL sunt convocați marți pentru a răspunde la întrebarea "Boicotăm sau nu referendumul din 29 iulie?".

După dezbaterile din ședința de marți, PDL urmează să iasă cu un mesaj unitar fie în favoarea boicotării referendumului, fie în favoarea participării la urne și a votării împotriva demiterii președintelui Traian Băsescu.

Semnale privind intenția PDL de a boicota referendumul au fost date încă de săptămâna trecută.

Săptămâna trecută, președintele suspendat, Traian Băsescu, declara, la gandul.live, că are păreri divergente cu unii lideri ai PDL care consideră că soluția în privința referendumului din 29 iulie este nerealizarea cvorumului, în timp ce el îi cheamă pe români la vot. "Sunt lideri PDL care vor să câștig la referendum prin nerealizarea cvorumului. Aici drumurile noastre se despart", a spus Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2741 secunde