Concurs Pe ce se duc banii constănțenilor

274

Articole de la același autor

Conducerea Consiliul Județean Constanța a susținut ieri o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat faptul că suma totală la care se vor ridica cheltuielile pentru organizarea referen-dumului este de aproximativ 100.000 de euro. Potrivit declarațiilor reprezentanților CJC, membrii consiliului județean se vor întruni, mâine, în ședința extraordinară pentru a supune la vot proiectul de organizare a referendumului intitulat "Consultarea cetățenilor județului cu privire la desființarea unității admi-nistrativ-teritoriale, județul Constanța" și implicit, bugetul alocat acestei inițiative. Întrebat care vor fi costurile pentru organizarea referendumului, Nicușor Constantinescu a evitat să dea un răspuns clar, menționând că acestea se situează undeva la "0,012 cenți pe cap de votant". Într-un final, președintele CJC a declarat că administrația județeană va aloca aproximativ 100.000 de euro, bani care "vin din taxele și impozitele plătite de constănțeni". Din această sumă se vor achiziționa buletinele de vot, ștampilele, cabinele și alte obiecte necesare desfășurării acțiunii de vot. Reamintim că, dacă va trecere de ședința de mâine, referendumul privind reorganizarea teritorială va fi organizat în data 17 iulie a anului curent. Populația participantă va trebui să răspundă cu "da" sau "nu" la întrebarea "Sunteți de acord cu desființarea administrativ-teritorială a județului Constanța?". Pentru ca rezultatul referendumului să fie valabil, este necesară participarea a cel puțin jumătate plus din cei aproximativ 580.000 de constănțeni cu drept de vot. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5083 secunde