Săptămâna viitoare

Pedelistul Mihai Petre își va prelua postul de consilier de imagine la APC

434
< 1 min citire
Democrat-liberalul Mihai Petre, purtător de cuvânt al Organizației PD-L Constanța, își va prelua, începând de luni, fotoliul de consilier în cadrul Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța. Conform declarațiilor pedelistului, este vorba de postul de consilier al directorului general al APC, pe probleme de imagine, comunicare și relații cu mass-media.
De menționat este că Mihai Petre își va păstra mandatul de consilier județean în cadrul CJ Constanța, dat fiind faptul că cele două funcții nu sunt incompatibile. În ceea ce privește experiența democrat-liberalului constănțean pe partea de comunicare și relații cu mass-media, Petre a fost, în perioada 1998-1999, purtător de cuvânt al Prefecturii Constanța, iar între 1999 și 2004 purtător de cuvânt al CJC. În plan politic, din 2005 și până în prezent, el s-a ocupat, de asemenea, de relația cu instituțiile de presă.
"Sper ca experiența mea în domeniu să fie de folos în cadrul uneia dintre cele mai mari companii naționale din țară. Fără îndoială că această poziție mă onorează", a mărturisit pedelistul tomitan vizavi de preluarea, în cadrul APC, a postului de consilier de imagine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde