Pentru ce a cerut bani de la buget, deputatul Florin Gheorghe

217
< 1 min citire
Pentru ce a cerut bani de la buget, deputatul Florin Gheorghe - floringheorghe3-1359291564.jpg
Deputatul democrat-liberal Florin Gheorghe a spus, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a depus în nume personal șapte amendamente la legea bugetului, și alte șapte în numele primarilor din județul Constanța. 
"Personal am solicitat 50.000 lei pentru construirea Complexului Sportiv Polivalent Badea Cârțan și alocarea sumei de 500 mii lei pentru Primăria Constanța pentru dotarea cu mobilier urban a străzii Ștefan cel Mare", a spus Florin Gheorghe.
El a mai precizat că alți bani au fost ceruți pentru construcția unei grădinițe cu program prelungit pe strada Traian, dar și pentru modernizarea și achitarea restanțelor către furnizori de reprezentanții grădiniței nr.56 din incinta Portului Constanța. Totodată, Gheorghe a mai spus că are în vedere un obiectiv nou de investiții.
"Am cerut alocarea a 300.000 lei pentru Primăria Constanța pentru proiectul de semnalizare rutieră în jurul școlilor și a grădinițelor din municipiul Constanța. De asemenea, am mai solicitat bani pentru Clubul Sportiv școlar nr.1, pentru modernizarea sălii și a terenului de sport, dar și bani pentru modernizarea unor laboratoare școlare la Liceul Ovidius", a mai explicat deputatul Florin Gheorghe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.037 secunde