Pirmăria Mangalia inaugurează un port turistic construit din banii UE
847
Articole de la același autor
Primăria Mihai Viteazu, o afacere în familia Grameni
05 Aprilie 2008
Bătaie mare pentru primăriile de municipiu
26 Aprilie 2008
Victor Manea atacă Primăria de pe blog
22 Martie 2008
Primăria Mangalia inaugurează, în data de 1 mai, portul turistic din oraș, realizat din fonduri europene. Mai exact, municipalitatea va sărbători lansarea oficială a tronsonului 1 și a zonei Marinei (zona pontoanelor).
Prin acest proiect, Primăria și Consiliul Local Mangalia și-au propus să creeze o platformă portuară destinată turismului nautic. "Existența și funcționarea la capacitate maximă a numeroaselor porturi turistice europene cu deschidere la mare și cu tradiție în turismul nautic subliniază, încă o dată, necesitatea existenței unui port turistic de anvergură pe litoralul românesc, Mangalia întrunind condițiile optime necesare susținerii activității unei marine care oferă condiții de găzduire de calitate atât turiștilor români, cât și celor străini", a declarat primarul Zanfir Iorguș.
Primăria Mangalia beneficiază de finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în valoare de peste 4 milioane de euro, cofinanțarea asigurată de consiliul local fiind de 650 mii euro.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!