Plenul Camerei Deputaților se reunește, marțea viitoare, pentru cazul Trășculescu

185
< 1 min citire
Plenul Camerei Deputaților se reunește, marțea viitoare, pentru cazul Trășculescu - trasculescualindeputatpdl-1352930140.jpg
Plenul Camerei Deputaților se va reuni marțea viitoare, la ora 12.00, pentru a se pronunța asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu, a decis Biroul Permanent.Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a transmis președintelui Camerei Deputaților cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu, formulată de Direcția Națională Anticorupție. 
Comisia juridică se va pronunța asupra cererii DNA vineri, la ora 13.00, urmând ca raportul să fie elaborat până sâmbătă, la ora 12.00. 
De asemenea, Biroul Permanent a acordat grupului parlamentar PDL termen până marțea viitoare să se pronunțe asupra raportului Comisiei juridice și cererii DNA care îl vizează pe deputatul democrat-liberal Alin Trășculescu. 
"Am decis împreună cu grupul parlamentar PDL ca votul în plen să fie marți, astfel încât să putem convoca toți parlamentarii pentru această chestiune destul de delicată și rușinoasă pentru Parlamentul României. Decizia se ia cu majoritatea voturilor. Avem maxim 20 de zile. În alți ani, am stat 11 luni până să luăm o decizie, încălcând și Statutul și Regulamentul", a afirmat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.039 secunde