PNL se va opune modificărilor la Regulamentul Camerei Deputaților

89
PNL se va opune modificărilor la Regulamentul Camerei Deputaților - gorghiupnl-1427223723.jpg

Articole de la același autor

PNL se va opune oricăror modificări la Regulamentul Camerei Deputaților prin care se îngreunează procedurile de avizare a cererilor justiției privitoare la deputați.Declarația îi aparține liderului liberal, Alina Gorghiu, care a anunțat că va contesta acest document la Curtea Constituțională în cazul în care majoritatea PSD "ar merge înainte cu planul de a transforma Camera Deputaților în instanță". În opinia liderului liberal este nevoie de simplificarea procedurilor respective, conform proiectului de lege pe care PNL l-a depus vara trecută. "Atrag atenția că PSD pregătește o adevărată miercure neagră în Parlamentul României, în plenul Senatului, căutând să respingă avizarea cererilor DNA privitoare la senatorii, foștii miniștri, Dan Șova și Darius Vâlcov, iar în plenul Camerei Deputaților urmând să voteze pentru superimunitate. Ne vom mobiliza pentru ca așa ceva să nu se întâmple. Cer PSD să se gândească de două ori înainte de a adânci deficitul de credibilitate pe care Parlamentul îl are deja", a afirmat Gorghiu, prin intermediul unei postări pe Facebook. Biroul Camerei Deputaților a decis luni ca proiectul Regulamentului Camerei să rămână pe ordinea de zi a plenului de miercuri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8934 secunde