PONTA A PLAGIAT, susține comisia Universității din București

260
PONTA A PLAGIAT, susține comisia Universității din București - ponta473469400-1342530687.jpg

Articole de la același autor

Victor Ponta a plagiat, susține comisia Universității din București. O treime din teza lui Victor Ponta e plagiată. Asta arată un raport preliminar al Comisiei de Etică de la Universitatea din București, care contrazice practic decizia Consiliul Național de Etică din cadrul ministerului Educației.

Universitatea din București, are dreptul prin lege să anuleze o diplomă, pentru că are autonomie universitară. Diploma lui Victor Ponta a fost eliberată de Universitate, nu de Ministerul Educației, este semnată de rector, nu de ministru. Deci rectorul anulează diploma, cu avizul senatului universitar, pe baza hotărârii Comisiei de Etică.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor a stabilit în urmă cu aproape 3 săptămâni că lucrarea este un plagiat și a propus ministrului Educației retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta. Ministrul a refuzat.

A doua instituție care vine cu un verdict este o comisie a Consiliului Național de Etică. Decizia este total opusă: premierul nu a plagiat. Comisia Tehnică apreciază că sunt unele deficiențe în ceea ce privește trimiterile biografice în interiorul tezei, dar nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta și-ar fi însușit paternitatea. Totuși, Consiliul Național de Etică nu poate retrage titluri, ci poate da amenzi administrative și, eventual, poate cere universității să-l demită din funcție. În cazul lui Victor Ponta, din funcția de conferențiar la Universitatea particulară Româno-Americană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2857 secunde