PONTA: "Am transmis către Președinție retragerea din funcție a lui Gerea și Chițoiu"

67
1 min citire
PONTA:
Premierul Victor Ponta a anunțat, astăzi, că a transmis președintelui retragerea din funcții a miniștrilor Andrei Gerea și Daniel Chițoiu și a precizat că interimatul la ministerul Economiei va fi preluat de ministrul Constantin Niță, în timp ce interimatul la Finanțe va fi preluat de el. 
Totodată, premierul și-a exprimat speranța că până luni liberalii vor transmite propunerile finale pentru aceste portofolii. "Îmi doresc foarte mult ca imediat când e posibil să avem din nou liniște guvernamentală în această formulă a Uniunii Social Liberale. Vreau să confirm că am transmis către președintele țării propunerea de retragere din funcție a domnilor Chițoiu și Gerea la solicitarea acestora și deoarece din punct de vedere politic nu a existat sprijin pentru numirea altor miniștri interimari am transmis și propunerea ca domnul Niță să asigure interimar funcția de ministru al Economiei iar eu portofoliul de la finanțe în speranța că până luni voi avea din partea colegilor liberali propunerile în așa fel încât Guvernul să funcționeze", a afirmat premierul în debutul ședinței de Guvern. 
El a subliniat că, deși există tensiuni politice, Guvernul ''trebuie să funcționeze''. "Țara trebuie să funcționeze și Guvernul trebuie să funcționeze. Deși există tensiuni politice, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să vă faceți datoria în funcția în care sunteți pentru că Guvernul e în primul rând al României și după aceea al partidelor care compun majoritatea", le-a spus Ponta miniștrilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0619 secunde