Premierul Marcel Ciolacu afirmă că sectorul IT din România este în expansiune

297
1 min citire
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că sectorul IT din România este în expansiune - ciolacu-it-1744120719.jpg
Sectorul IT&C din România continuă să crească și să devină un pilon esențial al economiei naționale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis, marți, la evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest, prin intermediul consilierului de stat în Cancelaria prim-ministrului, Bogdan Dumea.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în mesajul său, premierul a subliniat că digitalizarea administrației publice în România este esențială pentru reducerea birocrației și creșterea transparenței în relațiile statului cu cetățenii.
Platformele digitale nu doar că simplifică aceste interacțiuni, dar contribuie și la modernizarea și eficientizarea serviciilor publice, un proces susținut de investițiile europene în domeniu", a spus Ciolacu.
Premierul a transmis participanților la summit că sectorul IT&C din România continuă să crească și să devină un pilon esențial al economiei naționale.
Investim masiv în tehnologii de vârf - semiconductori, inteligență artificială, securitate cibernetică și energie verde. Dezvoltăm centre specializate în universități și start-up-uri tehnologice deoarece România trebuie să devină un hub regional de inovare. Aceste investiții atrag tinerii antreprenori și generează locuri de muncă bine plătite", a transmis premierul.
De asemenea, șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a sprijini companiile care investesc în inovație prin facilități fiscale și granturi pentru cercetători.
În încheiere, a fost făcut un apel la colaborare între toți actorii implicați în procesul de digitalizare.
Transformarea digitală a României nu poate avea loc decât prin colaborare. Antreprenori, autorități, universități și societatea civilă trebuie să lucreze împreună pentru a construi o țară modernă și competitivă. Vă invit să abordăm digitalizarea și inovația ca pe o oportunitate de dezvoltare rapidă și durabilă", se mai menționează în mesajul șefului Executivului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0412 secunde