Premierul Ponta, la discuții cu președintele Traian Băsescu

216
< 1 min citire
Premierul Ponta, la discuții cu președintele Traian Băsescu - 1357557135pb-1360066951.jpg
Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni, unde va discuta cu președintele Traian Băsescu despre bugetul UE 2014-2020, urmând să-i prezinte șefului statului și draftul unei scrisori pe care Bucureștiul o va adresa liderilor europeni privind extinderea spațiului Schengen.
"Subiectul principal este poziția României în negocierile care, probabil, se vor finaliza joi, referitoare la bugetul 2014-2020. Știți foarte bine că, în propunerea inițială a președintelui Barroso (Jose Manuel Barroso, președintele CE - n.r. ), România avea o alocare 2014 - 2020 bună spre foarte bună, undeva aproape de 48 de miliarde de euro. Acum, dacă nu reușim să obținem cei 48 de miliarde de euro, și probabil că va fi dificil să îi obținem pe toți, este foarte important să pierdem cât mai puțin", a afirmat premierul, marți dimineață, la Parlament, cu privire la subiectele ce vor fi abordate în discuția cu președintele. 
Potrivit Agerpres, el a menționat că mai sunt și alte lucruri importante ce ar putea fi abordate în discuția cu Băsescu, chiar dacă este vorba de chestiuni tehnice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0523 secunde