Ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților

Președintele Băsescu se va adresa mâine Parlamentului

301
< 1 min citire
Mâine, președintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, în cadrul unei ședințe comune a celor două camere. Pe 8 septembrie, președintele Băsescu a solicitat conducerii Camerei Deputaților și Senatului să se adreseze Parlamentului pe data de 24 septembrie pentru a prezenta un raport privind politica internă și externă a României.
Potrivit art. 88 din Constituție, președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii.
Ultima oară când Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului a fost la sfârșitul lunii mai, anul trecut, după referendumul pentru demiterea sa. Un alt mesaj a fost prezentat de președinte în februarie 2007, când șeful statului a consultat deputații și sena-torii în legătură cu organizarea unui referendum pentru votul uninominal.
De asemenea, unul dintre momentele importante în care șeful statului s-a adresat Parlamentului a fost în decembrie 2006, cu ocazia prezentării Raportului Tismăneanu privind condamnarea comunismului, ședință ce a fost boicotată de președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde