Premierul Dacian Cioloș:

"Președintele Hollande va veni în România în septembrie"

168
Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, după semnarea Foii de parcurs actualizate a Parteneriatului strategic româno-francez, că domeniul economic este unul prioritar, pe care cele două țări conlucrează, în acest context președintele Francois Hollande urmând să vină în septembrie la București însoțit de o delegație de oameni de afaceri.

"Întâlnirea pe care am avut-o astăzi urmează celei pe care am avut-o la începutul anului cu președintele Francois Hollande. Astăzi, am semnat Foaia de parcurs actualizată, care a fost adoptată în urmă cu câțiva ani, care stă la baza cooperării dintre Franța și România și care vizează domenii foarte complexe în care cele două țări conlucrează: domeniul economic - avem o prezență franceză a mediului economic în România foarte activă și pe care ne-o dorim și mai activă în viitor și știu că președintele Francois Hollande se pregătește să vină pentru vizita din septembrie, inclusiv, cu câțiva oameni de afaceri", a spus premierul Dacian Cioloș, într-o declarație de presă comună cu omologul său francez Manuel Valls, la Paris, citat de Agerpres. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5158 secunde