Președintele Iohannis a promulgat split TVA

162
Președintele Iohannis a promulgat split TVA - klausiohannispresedinte2465x390-1514370554.jpg
Ordonanța de urgență a Guvernului privind introducerea sistemului plății defalcate (split) a TVA obligatoriu de la 1 ianuarie a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis. 


Parlamentul a modificat însă forma Guvernului, astfel încât sistemul să fie aplicat doar firmelor în insolvență sau cu întârzieri la plata TVA, fiind exceptate firmele neînregistrate în scop de TVA și instituțiile publice.

Perioada de achitare a datoriilor a fost extinsă cu 30 de zile, pragurile de îndatorare pentru care firmele sunt înscrise automat în split TVA au fost majorate de 10 ori.

Guvernul stabilise ca plata defalcată a TVA să fie opțională de la 1 octombrie și obligatorie de la 1 ianuarie, dar senatorii au stabilit însă că sistemul va fi obligatoriu doar pentru firmele în insolvență și pentru cele cu datorii la TVA.

Senatul a mai stabilit că firmele cu întârzieri la plata TVA introduse automat în sistemul split vor avea dreptul să renunțe la aplicarea acestui mecanism doar după 6 luni de la data în care nu se mai află în situația de a avea restanțe. Cele care optează benevol pentru acest sistem pot ieși din mecanism doar la sfârșitul anului fiscal, dar nu mai devreme de 1 an.

Acum, deputații au amendat, la rândul lor, ordonanța, majorând de 10 ori pragurile de îndatorare pentru care firmele sunt înscrise automat în split TVA. Astfel, pentru contribuabilii mari pragul va fi de peste 15.000 lei în loc de 1.500 lei, iar pentru cei mijlocii va fi de peste 10.000 lei în loc de 1.000 lei. În cazul celorlalți contribuabili, inclusiv persoane fizice, pragul va fi de peste 5.000 lei.

Deputații au majorat și cu câte 30 zile termenele de achitare a obligațiilor restante la TVA.

Totodată, în forma finală a noului sistem, firmele care nu sunt înregistrate în scop de TVA și instituțiile publice sunt exceptate de la a efectua plăți într-un cont distinct de TVA chiar dacă intră în relații comerciale cu firmele aflate în sistemul split TVA.

Potrivit datelor oficiale, de această modificare ar putea beneficia 1,2 milioane de persoane impozabile care nu sunt plătitoare de TVA, în timp ce obligația de a plăti într-un cont distinct, în relația cu firmele din sistemul split TVA, va reveni în cazul a aproximativ 350.000 de firme înregistrate în acest scop, conform profit.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8279 secunde