Președintele Senatului: Legea salarizării poate fi discutată într-o sesiune extraordinară viitoare

113
1 min citire
Președintele Senatului: Legea salarizării poate fi discutată într-o sesiune extraordinară viitoare - abrudean-1784918389.webp
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, așa cum arată lucrurile acum, este puțin probabil ca proiectul legii salarizării să intre în dezbatere în această sesiune extraordinară, adăugând că nu este nicio problemă să mai fie o sesiune, pentru că această lege trebuie adoptată.
Eu cred că sunt șanse mari să treacă toate cele cinci proiecte. Îmi doresc și cred că România își dorește să treacă cele cinci jaloane în momentul de față, să putem lua toți banii din PNRR și să ne respectăm angajamentele față de partenerii europeni - că nu e vorba doar de bani, e vorba și de respectarea angajamentelor, să fim respectați în continuare ca țară. Ne concentrăm pe organizarea sesiunii extraordinare și la Senat și la Camera Deputaților. Ne coordonăm pe aprobarea jaloanelor (...), în așa fel încât până la finalul acestei săptămâni, când închidem sesiunea extraordinară, să fie toate cele cinci jaloane aprobate. Cred că vor mai fi discuții în comisii, pentru că, până la urmă, proiectele merg în comisie și vor veni într-o formă finală, care sper eu să fie aprobată de către Parlament", a declarat Abrudean vineri la Senat.
El a menționat că își dorește o lege a salarizării corectă, echitabilă, apreciind că este puțin probabil ca aceasta să intre în dezbatere în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0343 secunde