Concurs Prima ședință a CL Mangalia pe 2008 - circ pe banii publici

780

Articole de la același autor

Consilierii locali ai municipiului Mangalia au votat, vineri, bugetul pentru anul 2008, acesta fiind cu 20.000.000 lei mai mic decât cel de anul trecut. Deși ședința a fost convocată de primarul Zanfir Iorguș, acesta nu a participat la prima întrunire a aleșilor locali pe acest an. În urma ședinței de vineri, Cornel Grama și Ion Mincă au rămas, în continuare, consilieri locali.
Deși consilierii locali au mimat un interes crescut față de binele comunității, invocat la fiecare negociere pe buget, ședința a avut, per ansamblu, aerul unui kitsch dintre cele mai nereușite.

Vineri, la Mangalia, a avut loc prima ședință de consiliu local pe 2008 la Mangalia. Proiectul de pe ordinea de zi care le-a răpit consilierilor și participanților la ședință mai bine de două ore a fost cel referitor la bugetul pe anul în curs.
Municipiului Mangalia i s-a alocat anul acesta suma de 69.500.000 lei, cu aproximativ 20.000.000 lei mai puțin decât anul trecut.
Bugetul inițial, propus sub formă de proiect de hotărâre de către edilul Zanfir Iorguș, a suferit ieri modificări, consilierii locali discutând preț de mai bine de două ore pe marginea unor amendamente, în urma cărora aproximativ 11.000.000 lei au fost luați din conturile AEDPP Mangalia, din fondurile alocate inițial pentru spații verzi și salubrizarea orașului și au fost redirecționați către sănătate, educație, reabilitarea lăcașurilor de cult din municipiul Mangalia.
Consilierii locali mangalioți au mai redus și din bugetul Festivalului "Callatis", în urma negocierilor, ei lăsând la dispoziția organizatorilor cu aproximativ 40% mai puțini bani.
Privite în ansamblu, inițiativele con-silierilor locali par de bun augur pentru comunitatea locală.
Astfel, anul acesta, se vor da rechizite școlare în valoare de 100 lei elevilor din clasele I - XII și Școlile de Arte și Meserii (SAM) care provin din familii cu situație financiară precară. Consilierii locali au mai decis și suportarea plății alocațiilor pentru elevii din clasele terminale care împlinesc 18 ani, până la terminarea studiilor (res-pectiv clasa a XII sau ultimul an la SAM).
Tot la educație, aleșii au alocat bani și pentru bunuri și servicii tot instituțiilor de învățământ de pe raza municipiului.
Consilierii locali au inițiat și un amendament prin care s-au alocat bani mai mulți și lăcașelor de cult din Mangalia, dar și spitalul.

Țeapă…
Ședința nu a fost însă lipsită de spectacol, din păcate de cea mai joasă clasă, aleșii locali arătându-și adevărata față și făcând dovada unui oportunism greu de digerat.
De la votul dat de unii consilieri precum Petcu, împins de la spate de indepen-dentul Florin Maftei, la luarea în derâdere a unor proiecte și votul dat în dispreț, doar că trebuie, toate au făcut încă o dată dovada că în prezent cei care ne conduc sunt, de cele mai multe ori, de o calitate morală îndoielnică și că sfidarea este un mod de viață pentru ei.
Consilierii locali magalioți au făcut dovada acestor "virtuți" chiar și atunci când, pe românește, și-au tras țeapă între ei. Liberalii, pesediștii, conservatorii și independenții s-au împărțit în două tabere care au prezentat fiecare câte un set de amendamente la proiectul de buget pentru 2008.
De altfel, umbla vorba la ședință că reprezentanți ai celor două tabere s-au și întâlnit cu o seară înainte pentru a bate palma și a obține promisiunea că vor vota la reciprocitate amendamentele propuse. Dar liberalii, odată ce s-au văzut cu sacii în căruță, au fost la un pas de a-i lăsa pe cei din tabăra lui Maftei cu buza umflată, uitând de multe ori, să ridice mâna la amendamentele acestora.
În aceste condiții, nu o dată, s-a votat de câte două ori pentru un amendament, consilierii s-au șantajat verbal și emoțional între ei, s-au ironizat, totul numai pentru a face ca la o următoare numărătoare cei care au fost împotrivă inițial să dea vot favorabil.

Uite-i, nu-s!
În urma ședinței de vineri, Cornel Grama și Ion Mincă au rămas consilieri locali la Mangalia, cu toate că și-au schimbat apartenența politică, în mare parte tot gra-ție unității fățarnice a aleșilor mangalioți. 14 dintre cei 18 de consilieri au părăsit sala de ședință în momentul în care s-a ajuns la proiectele de hotărâri referitoare la constatarea încetării mandatelor celor doi, refuzând astfel să voteze.

Să-i vedem la făcut bani…
Deși el a convocat ședința de vineri, primarul Zanfir Iorguș a fost marele absent de la prima întrunire a aleșilor locali pe 2008.
"Sunt de acord cu toate propunerile inițiate de consilierii locali. Mă bucur pentru inițiativele lor. Au soluții foarte bune pentru cheltuit bani, dar îmi pare rău că nu am văzut însă, până acum, soluții de la ei și pentru cum să facem bani. Regret că, în special liberalii, nu au aceleași entuziasm și la propunerile pentru atras și cheltuit fonduri de la guvern", a declarat Iorguș, după ședință, edilul exprimându-și încrederea că, deși se anunță un an greu, cel puțin financiar, administrația locală din Mangalia va trece cu bine de el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2164 secunde