Primăria Cernavodă solicită, în continuare, achitarea taxei de risc

460
3 min citire
Primăria Cernavodă solicită, în continuare, aplicarea taxei de risc în localitate, taxă inițiată de Consiliul Local, la finalul anului trecut, prin proiectul de hotărâre cu numărul 101/29.10.2008. Potrivit unui comunicat dat publicității de Biroul de Presă al administrației publice locale din Cernavodă, taxa pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător "are la bază prevederile Codului Fiscal art. 283, alineatul 2, care se aplică societăților ce au ca obiect de activitate producția de energie electrică din activități nucleare și depozitarea deșeurilor radioactive". Potrivit aceluiași comunicat, Centrala Nuclearo-Electrică din Cernavodă face parte din categoria acestor societăți.
Valoarea taxei de risc se ridică la suma de 70.301.000 lei, valoare motivată de administrația locală, pe de o parte, de "privarea bugetului local de obținerea a peste 20 de milioane de euro din impozitarea clădirilor" și, de cealaltă parte, de "necesitățile urgente ale comunității", iar aici sunt menționate infrastructura, calitatea apei, spațiile verzi, protecția socială. Din acest punct de vedere, primarul social-democrat Mariana Mircea a explicat: "Singurul obiectiv nuclear de importanță națională este scutit prin lege de impozitul pe clădirile amplasate pe teritoriul orașului Cernavodă, în valoare de 23,4 milioane de euro. Bani pe care dacă CNE i-ar plăti bugetului local, ca orice alt agent economic, atunci Cernavodă ar putea deveni un oraș în care populația să trăiască în condiții civilizate". Totodată, edilul-șef atrage atenția asupra faptului că, în localitate, nu se întrevăd "perspective de dezvoltare" și asta pentru că bugetul merge fie în direcția rezolvării problemelor sociale, fie în cea a întreținerii curente a orașului.
De remarcat este și că, în conformitate cu același comunicat de presă, Cernavodă este, în anul 2009, un oraș cu o populație de până în 20.000 de locuitori (cu tendință de scădere), "cu peste 50 de străzi fără rețea de canalizare, 100 de străzi fără rețea de termoficare, cartiere fără iluminat public, servicii medicale sub standarde, străzi neasfaltate, populație asistată social în creștere", dar care "găzduiește" singura centrală nucleară din țară. În acest context, administrația locală amintește că a cedat gratuit Centralei Nuclearo-Electrice, în ultimii 10 ani, 91 de hectare de teren intravilan, ceea ce reprezintă 12% din intravilanul localității. Mai mult, conform explicațiilor Biroului de Presă al primăriei, din cauza "razei de excludere și a razei de populație redusă, impuse de normele CNCAN (n.r. - Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare) încă 100 de hectare au interdicții de construcție și de desfășurare a activităților economice și încă 400 au alte restricții". În sensul acesta, administrația locală se confruntă cu lipsa de teren în vederea construirii de noi obiective sau a atragerii de investiții străine și asta în pofida faptului că zona este favorabilă acestora. Referitor la acest aspect, Mariana Mircea dă exemplul altor orașe europene, așa cum sunt Paks din Ungaria și Krsko din Solvenia, care găzduiesc obiective nucleare și primesc în schimb, anual, importante sume de bani ca taxă de risc.
Nu în ultimul rând, se pare că, urmare a insistenței cu care Primăria Cernavodă solicită achitarea taxei de risc, Societatea Națională Nuclear-Electrică (SNN) ar fi exercitat presiuni asupra administrației locale cernăvodene. De asemenea, administrația locală dezminte și informațiile potrivit cărora Cernavodă ar fi "al patrulea oraș din țară în ceea ce privește valoarea taxelor încasate", informații vehiculate, conform comunicatului, de SNN. "Realitatea este că Cernavodă este departe de a fi printre primele locuri în județ. […] De fapt, SNN nu contribuie la nici unul dintre proiectele comunității (sport, cultură, protecție socială, educație)", se arată în comunicat.
Ceea ce solicită, de fapt, conducerea administrației locale din Cernavodă este "aplicarea acestei taxe, care să rezolve într-un ritm susținut problemele orașului, în următorii 5 ani".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde