Primăria Constanța a alocat bani pentru modernizarea zonei Bulevardul 1 Mai - Șoseaua Mangaliei

664
Primăria Constanța a alocat bani pentru modernizarea zonei Bulevardul 1 Mai - Șoseaua Mangaliei - consiliul-local-bulevarde-1722612659.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali din Constanţa au aprobat, la ultima şedinţă ordinară, un proiect ce vizează etapa a doua a lucrărilor de modernizare a bulevardului 1 Mai și Șoselei Mangaliei.

Acest proiect are ca scop aprobarea inițiativei de îmbunătățire a mobilității în municipiul Constanța, în zona bulevardul 1 Mai – Șoseaua Mangaliei, ca parte a etapei a II-a a lucrărilor.

Proiectul vizează obținerea finanțării pentru această etapă prin intermediul Programului Regional 2021-2027, având ca obiectiv specific promovarea mobilității urbane multimodale durabile. Această inițiativă se aliniază obiectivelor de tranziție către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Valoarea totală a proiectului este de 24.872.083 lei, inclusiv TVA. De asemenea, aleşii locali au aprobat contribuția proprie a municipiului Constanța, care va acoperi cheltuielile neeligibile ale proiectului, precum și o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 21.056.855,35 lei. În plus, orice cheltuieli conexe care ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului vor fi asigurate din bugetul local al municipiului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3797 secunde