Primăria Constanța, amendată pentru tragedia de la Cimitirul Central

567
Șeful Inspectoratului Județean în Construcții, Gigi Chiru, a anunțat, ieri, măsurile care au fost luate ca urmare a tragediei petrecute pe 31 martie, când un om și-a pierdut viața iar un altul a fost grav rănit după ce o porțiune a gardului Cimitirului Central din Constanța s-a prăbușit peste ei.
"S-au întocmit două procese-verbale de contravenție care îi vizează pe administratorul SC Clares și proprietarul cimitirului, respectiv, Primăria Constanța pentru că nu au completat cartea tehnică și nu au urmărit comportarea în timp a construcției", a declarat Gigi Chiru.
El a mai precizat că s-a făcut sesizare penală la Parchet în sarcina Comisiei pentru recepționarea lucrărilor pentru faptul că au recepționat o lucrare fără a menționa obiecțiuni în procesul-verbal, în sensul că, cel care a realizat împrejmuirea nu a respectat proiectul tehnic aprobat.
Pe de altă parte, Gigi Chiru a mai spus că atât Primăria Constanța, cât și administratorul Cimitirului Central au fost sancționați contravențional cu câte 5.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5599 secunde