Primăria Medgidia acordă tichete sociale. Iată cine sunt beneficiarii!

516
Primăria Medgidia acordă tichete sociale. Iată cine sunt beneficiarii! - x-tichete-1734013072.jpg

Articole de la același autor

Începând de vineri, 13 decembrie, Primăria Municipiului Medgidia, prin Direcția de Asistență Socială, demarează campania de acordare a tichetelor sociale următoarelor categorii de beneficiari după cum urmează: pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află sub 1.281 lei/lunar; persoane cu handicap grav sau încadrate în gradul I de invaliditate, adulţi şi copii neinstituționalizați; persoane cu handicap accentuat sau încadrate în gradul II de invaliditate adulți și copii neinstituționalizați ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află sub 1.281 lei/lunar.

Acestora li se adaugă persoanele cu handicap mediu și ușor sau încadrate în gradul III de invaliditate adulți și copii neinstituționalizați ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate, se află sub 1.281 lei/ lunar, inclusiv. Potrivit angajaţilor Primăriei Medgidia, o persoană beneficiază de tichete sociale în valoare de 50 lei o singura dată şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii tichetelor.

Tichetele sociale se distribuie pe baza actului de identitate în original de la sediul Direcției de Asistență Socială după următorul program:

luni - joi, între orele 9.00 - 15.00; vineri, între orele 9.00 - 13.00. Informații suplimentare se obțin de la biroul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, cu sediul în strada Tudor Vladimirescu nr. 13, telefon 0241.812.300, interior 229 sau 230.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2671 secunde