Primarii din județ sunt așteptați să ridice 10 milioane de puieți de salcâm

971
Consiliul Județean Constanța, aflat în cel de al treilea an de exploatare a pepinierelor proprii de la Medgidia și Chirnogeni, anunță primăriile, instituțiile publice, fermierii precum și toate persoanele interesate, că pune la dispoziția acestora, începând cu data de 15 septembrie, 10 milioane puieți de salcâm.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, materialul săditor este destinat celor trei programe ale Consiliului Județean Constanța, după cum urmează: perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole, inclusiv delimitarea pășunilor, perdele forestiere de protecție a drumurilor județene și comunale și împădurirea suprafețelor deșertificate din Dobrogea.
Reamintim faptul că județul Constanța are un procentaj de doar 5% păduri raportat la suprafața totală, față de media de 27% a întregii țări și de 35%, medie la nivelul țărilor Uniunii Europene.
Demarat în urmă cu trei ani și finanțat integral din fonduri proprii, programul Consiliului Județean Constanța se concretizează în obținerea, până în prezent, a peste 3,5 milioane de puieți care au permis realizarea a peste 25 de kilometri de perdele forestiere de protecție a drumurilor, 48 de kilometri perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole și împădurirea a aproape 3400 de hectare suprafețe deșertificate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Pentru sau contra eutanasierea câinilor?
Pagina a fost generata in 1.4711 secunde