Cu străzi încă neasfaltate, fără un cabinet medical în comunitate și cu nevoia continuă de locuri de muncă, administrația din Dumbrăveni, cea mai mică localitate din județ, cu 450 de suflete, încearcă să recupereze un decalaj de dezvoltare acumulat în ani. Edilul Luminița Șandru a depus și are în derulare proiecte în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, însă necesarul investițional este cel puțin dublu.
Drumuri neasfaltate, rețea de apă insuficientă și lipsa serviciilor medicale sunt printre principalele dificultăți semnalate de locuitori. Primarul comunei, Luminița Șandru, aflată la primul mandat, vorbește cu înverșunare despre lipsurile comunității pe care încearcă să o pună pe harta investițiilor și normalității anului 2025.
„Am implementat proiecte de aproximativ 20 de milioane de lei, ceea ce înseamnă estimativ vreo patru milioane de euro. Vreau să intervin pe infrastructură, de a o dezvolta și a facilita mobilitatea oamenilor aici și, mai mult decât atât, pentru a atrage investitori și a ne dezvolta. Când am venit la primărie nu am găsit sistem de canalizare, iar conductele de apă sunt destul de învechite, ceea ce necesită urgent o modernizare a rețelei de apă. Sunt foarte înverșunată de ceea ce s-a întâmplat până acum legat de asfaltări. Au fost cele trei mari proiecte - PNDL 1, PNDL 2, Anghel Saligny - în care majoritatea comunelor s-au asfaltat. Din 2024 legea s-a modificat și nu se mai dă niciun proiect de asfaltare până nu avem implementată canalizarea. Eu trebuie să respect acest lucru și acum cu aceste blocaje, trebuie să aștept. La ora aceasta trebuia să avem ambele comunități, Dumbrăveni și satul Furnica, asfaltate", a declarat primarul comunei, Luminița Șandru.
„Facem naveta, mergem la dispensarul din Independența"
Una dintre cele mai urgente probleme rămâne lipsa unui cabinet medical. Locuitorii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la un medic sau la o farmacie, situație dificilă mai ales pentru persoanele vârstnice.
„Facem naveta, mergem la dispensarul din comuna Independența. Trebuie să ne deplasăm, iar dacă vremea este rea nu avem cu ce. Este foarte important să aducă un medic în comunitate", a declarat redactorilor Cuget Liber una dintre localnice.
„Nu avem medic, era bine să fi avut măcar o dată la săptămână. Ne-am obișnuit așa de atâția ani de zile. Dacă avem nevoie, mergem la Constanța sau unde avem medicul de familie", a spus o altă localnică.
Administrația locală a început amenajarea unui spațiu pentru viitorul cabinet medical, iar primarul afirmă că există discuții avansate cu un medic și o asistentă care ar urma să activeze în comună începând cu anul 2026.
„Am identificat deja un spațiu care întrunește toate condițiile necesare ca încăperi pentru autorizația de la DSP. A fost verificat, suntem acum în implementarea documentației pentru a începe lucrările. Vor fi înlocuite tâmplăriile, vor fi refăcute și modernizate rețeaua de încălzire și cea electrică, pentru a avea standarde normale astfel încât să implementăm acest serviciu în comunitate. Am discutat deja și cu o doamnă doctor care va veni de anul viitor împreună cu o asistentă în comuna noastră", ne-a transmis edilul Luminița Șandru.
Comunitatea din Dumbrăveni continuă să spere că finanțările aprobate și proiectele aflate în desfășurare vor aduce, în anii următori, normalitatea mult așteptată.