Primarul Valentin Vrabie continuă proiectul privind realizarea cișmelelor în Peștera

754
1
Primarul Valentin Vrabie continuă proiectul privind realizarea cișmelelor în Peștera - primarulvalentinvrabiecontinua5-1439124667.jpg
Administrația locală din comuna Peștera continuă proiectul de realizare a cișmelelor necesare pentru adăparea tuturor animalelor din zonă. Furnizarea apei se va face, în final, prin intermediul a 18 cișmele dintre care zece au fost deja realizate. Adăparea animalelor în mod gratuit a stimulat crescătorii cărora li s-au redus astfel cheltuielile.

Cele 18 cișmele ce vor fi realizate pe o distanță de 40 de kilometri vor exista atât pe teritoriul comunei Peștera, cât și în satele Izvoru Mic, Izvoru Mare și Ivrinezu.

Primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie, a inaugurat primele cinci cișmele în anul 2011, fiind sfințite de Izvorul Tămăduirii.

"Cișmele construite la noi sunt cele mai frumoase din țară. În 200 de ani, în România nu s-a mai construit nicio cișmea, cele mai multe au fost reabilitate", a declarat primarul Valentin Vrabie.

În ceea ce privește investiția efectuată, edilul din Peștera a menționat că acestea au costat sub 30% din costul lor real, deoarece au fost făcute cu costuri minime, în regie proprie. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.196 secunde