Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, continuă să fie aproape de cei care trec prin momente dificile. Prin proiectul „Stop Depresia. Împreună pentru o comunitate sănătoasă", persoanele diagnosticate cu depresie primesc sprijin financiar pentru a beneficia de ședințe de psihoterapie, o mână întinsă către vindecare și echilibru emoțional.
„Se dovedește că această inițiativă este foarte bună și, mai mult decât atât, absolut necesară. Din păcate, la Constanța există tot mai multe cazuri de oameni, tineri sau vârstnici, care aleg să își pună capăt vieții, copleșiți de suferință, singurătate sau lipsa sprijinului emoțional. Este o realitate dureroasă, pe care nu avem voie să o ignorăm. Prin Stop Depresia ne dorim să oferim nu doar ajutor financiar, ci și o rază de speranță. Vrem să le transmitem oamenilor că nu sunt singuri, că pot cere sprijin și că există soluții. Este în regulă să vorbești despre ceea ce simți și să ceri ajutor atunci când îți este greu. O comunitate sănătoasă nu înseamnă doar infrastructură și servicii, ci și oameni care se sprijină unii pe alții. Depresia nu ține cont de vârstă, profesie sau statut social — dar împreună putem face diferența, prin empatie, solidaritate și grijă față de cei care au nevoie de noi", a declarat viceprimarul Municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu.
El a menționat că, în prezent, 50 de constănțeni au primit deja tichete valorice în valoare de 3.000 de lei fiecare, care le permit să acceseze servicii de psihoterapie în cabinete specializate. Sunt primii beneficiari ai acestui program, iar interesul comunității este tot mai mare — pe lista de așteptare se află 19 persoane care urmează să fie sprijinite în etapa imediat următoare.
Pentru anul 2025, bugetul alocat proiectului a fost de 150.000 de lei, sumă care a fost deja integral distribuită beneficiarilor.
Sprijinul financiar se acordă o singură dată, persoanelor care au domiciliul stabil în municipiul Constanța de cel puțin un an, sunt diagnosticate cu depresie, în baza unei scrisori medicale eliberate de medicul specialist;
au un venit net lunar pe membru de familie sau persoană singură sub 5.000 de lei.
Pe lângă sprijinul financiar, proiectul transmite un mesaj de speranță: depresia poate fi învinsă atunci când ai parte de înțelegere, tratament și sprijinul potrivit.
Prin această inițiativă, administrația locală își propune nu doar să ofere ajutor concret, ci și să deschidă o conversație reală despre sănătatea mintală, pentru a reduce stigmatizarea și a încuraja oamenii să ceară ajutor fără teamă sau rușine.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.