Proiectul de lege privind statutul cadrelor militare, adoptat de Senat

207
< 1 min citire
Senatorii au adoptat cu 103 voturi "pentru", 28 "împotrivă" și trei abțineri, proiectul de lege privind statutul cadrelor militare, trimis la reexaminare de președintele Traian Băsescu, potrivit noilor reglementări actul normativ fiind aplicat în exclusivitate MApN și structurilor militarizate ale MAI.
Conform statutului, în funcție de nevoile de încadrare, cadrele militare pot fi menținute în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituției.
Astfel, pensionarea cadrelor MApN și MAI se va face gradual. Mai exact, generalii cu o stea se vor pensiona la 56 de ani, cu două la 57 de ani, cu trei stele la 58 și cu patru stele la 59 de ani.
Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face în funcție de comisiile de selecție care funcționează în instituțiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde