Politicienii dau dovadă de multă imaginație atunci când vine vorba de câteva zeci sau sute de voturi în plus. Și asta pentru că, dacă tot e campanie electorală, iar mizele sunt mari, orice gest, orice promisiune, orice tentativă de influențare - mai mult sau mai puțin subtilă - a electoratului poate da roade.
Pixurile, brichetele, fluturașii de pe care toți candidații promit marea cu sarea și sloganurile așa numite "de impact" își cam pierd din puterea de persuasiune atunci când vine vorba de voturi importante. Nu mai contează că, timp de patru ani, pentru electoratul vizat nu s-a făcut nimic, nu mai contează că oamenii cărora li se promite, în campanie, și soarele de pe cer, au "beneficiat", până în prezent, de rare gesturi de atenție.
"Votu’ să iasă" pare să fie principiul după care se ghidează și social democrații în alegerile locale din acest an.
Astfel, la finalul săptămânii trecute, câteva zeci de alegători din comuna constănțeană Grădina au putut vedea Bulgaria, timp de o zi, cu ocazia unei excursii cu iz electoral, organizate de social-democrați. Excursia s-a lăsat însă cu o serie de nemulțumiri cauzate de faptul că cele câteva zeci de persoane au fost nevoite să aștepte la punctul de trecere a frontierei peste trei ore.
În ceea ce privește excursia în Bulgaria, Decebal Făgădău, responsabil de campania PSD, a declarat că nu a fost o acțiune organizată de filiala județeană, și nici de cea municipală a PSD Constanța, ci că evenimentul a aparținut organizației comunale Grădina. De asemenea, el a adăugat că o astfel de excursie în Bulgaria a mai avut loc și zilele trecute, organizator fiind PSD Eforie. Totodată, Făgădău a ținut să dezmintă informațiile furnizate de postul Realitatea TV potrivit cărora punctul de trecere a frontierei spre Bulgaria s-a blocat, timp de trei ore, din cauza numărului foarte mare de persoane transportate de PSD. El a menționat că doar două autocare aparțineau pesediștilor de la Grădina, iar întârzierea s-a produs din cauza unor lucrări de modernizare a punctului de trecere a frontierei.
Mită electorală sau turism pe banii PSD?
Astfel de acțiuni pot fi considerate ca fiind mită electorală, dat fiind faptul că scopul lor nedeclarat este acela de a convinge și manipula electoratul în vederea voturilor.
Legea alegerilor locale este însă destul de vagă, în sensul în care, lăsând loc de interpretări, nu se înțelege clar care sunt acele inițiative și acțiuni a căror desfășurare este permisă în perioada de campanie.
Astfel, Biroul Electoral Central precizează, printr-o hotărâre, faptul că, potrivit legii, partidelor politice le este permis să împartă, în timpul campaniei electorale, materiale de propagandă precum afișele, pliantele, pixurile și brichetele, dar specifică, în același timp, că nu au voie să împartă și obiecte care "au o valoare economică semnificativă".
În acest sens, în conformitate cu prevederile articolului 109, alineatul 1 din Legea 67-2004 pentru alegerea autorităților administrațiilor publice locale, "promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum și în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat pentru funcția de primar sau de consilier, precum și primirea acestora de către alegători constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea de la șase luni la cinci ani".
Contactați telefonic, atât președintele Biroului Electoral Județean, Geta Cristina Ghernaja, cât și locțiitorul său, Eugenia Amzu, au refuzat să comenteze evenimentul, precizând că, în astfel de cazuri, BEJ nu se poate pronunța decât în urma unor contestații scrise.