PSD solicită rechemarea în țară a ambasadorului George Maior

300
PSD solicită rechemarea în țară a ambasadorului George Maior - psdacerutgeorgemaior-1535899742.jpg

Articole de la același autor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după ședința social democraților, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, să pornească procedura de rechemare în țară a ambasadorului României în SUA, George Maior.

"Îmi aduc aminte de încă o solicitare transmisă doamnei premier în ședința PSD, ca Teodor Meleșcanu să pornească procedura de rechemare în țară a lui George Maior. Știți procedura: Ministerul de Externe- premier-președinte", a declarat Liviu Dragnea.

"Nu vreau să mă pun nici în locul ministrului de Externe, nici în locul premierului și să spun eu care sunt argumentele sau ce trebuia să spună George Maior, dar eu cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicații de dat în legătură cu protocoale și cu acuzațiile care au tot ieșit la iveală împotriva dumnealui. În ceea ce privește pozițiile pe care le-a avut public în SUA, eu cred că depășesc atribuțiile unui ambasador. Ambasadorul totuși, teoretic, nu e nici politic și nu reprezintă decât interesele statului român, nu ale unui om sau ale unui sistem. Asta i s-a cerut primului ministru. Dacă domnul ministru Meleșcanu va analiza din punct de vedere diplomatic, juridic să nu este oportun o să discutăm în coaliție", a mai afirmat liderul PSD.

George Maior, actual ambasador al României în SUA și fost director SRI, a declarat, recent, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al președintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4213 secunde