Războiul continuă în PNL: Cupșa atacă, Dragomir nu vrea polemică

1035
4

Articole de la același autor

Nemulțumirile din PNL Constanța au atins cote alarmante. După ce, zilele trecute, consilierul județean liberal Remus Cristy Baisan a făcut publice o serie de nereguli din interiorul filialei constănțene, ieri, a fost rândul unuia dintre cei mai vechi liberali, Ovidiu Cupșa, de a lua atitudine. 


Deși în "tabere" diferite, practic, amândoi au alături oameni din partid care-i susțin și ambii solicită același lucru: demisia de la conducerea PNL Constanța a actualului președinte Gheorghe Dragomir, asupra căruia sunt aruncate multe acuzații. 


La rândul lui, cu toate că spune că nu-și mai dorește funcția de președinte, Dragomir nu dorește să plece în acest moment de la conducere și îndeamnă la calm și unitate. El a menționat că, dacă va fi cazul, va renunța în momentul în care vor avea loc alegeri în partid. Alegeri care ar urma să aibă loc peste aproximativ două luni. 


Așadar, pentru a face cunoscute nemulțumirile din filială, Ovidiu Cupșa a transmis o scrisoare deschisă (scri-soarea integrală a fost publicată pe site-ul www.cugetliber.ro) Biroului Politic Național al PNL, în speranța că lucrurile se vor îndrepta cât mai repede.
Concret, Ovidiu Cupșa, unul dintre cei mai vechi liberali constănțeni aduce la cunoștința conducerii centrale că, la Constanța, lucrurile au scăpat de sub control, "sub comanda unui mic grup enclavizat, bazat pe interese personale și legături de familie". 


În opinia lui, acest grup, care este condus de Dragomir, a reușit, în ultimii doi ani, să epureze partidul de toți cei care au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește direcția greșită în care se îndreaptă filiala.


"Rând pe rând, un număr însemnat de membri ai BPJ și CJEx, marea ma-joritate cu vechime și experiență politică, au fost marginalizați și s-au retras din partid sau din funcțiile de conducere pe care le dețineau, refuzând să ia parte la simulacrul de democrație și de respect față de valorile liberale. Acest lucru, care a slăbit constant forța partidului la nivel local, în loc să fie un motiv de îngrijorare și evaluare a situației, a constituit un prilej de satisfacție pentru micul grup de interese, care astăzi conduce partidul discreționar, netransparent și cu ușile închise, fiind premiat cu locurile eligibile ale partidului la alegerile din 2016 și împărțirea în avans a funcțiilor pentru alegerile din 2020", se spune în scri-soarea transmisă de Ovidiu Cupșa. 


Printre altele, Dragomir mai este acuzat că nu a mai organizat nicio ședință de luna trecută și că sediul partidului a devenit o fortăreață unde pot intra doar cei din grupul lui Dragomir. Mai mult, Cupșa solicită transparență în organizarea viitoarelor alegeri și propune ca toți membrii PNL să aibă drept de vot, nu numai cei care fac parte din anumite organisme interne. 


Dragomir îndeamnă la unitate și stabilitate 
La rândul lui, președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, transmite un mesaj de unitate, stabilitate și responsabilitate tuturor membrilor și simpatizanților PNL și spune că PNL Constanța este o echipă unită.


"Filiala PNL Constanța este una deplin stabilă și unită. Toți cei care constituie conducerea județeană a PNL și struc-turile de partid interne la nivelul județului Constanța formează o singură echipă. Mă gândesc aici la cei trei parlamentari ai PNL Constanța, la consilierii județeni - cu excepția unuia care în prezent reprezintă o mică «pată» de culoare - și primarii liberali, la care se adaugă toți ceilalți colegi de bună credință, care s-au evidențiat de-a lungul timpului prin efortul depus în toate alegerile și evenimentele politice", a declarat președintele PNL Constanța. 


De asemenea, el a mai adăugat că, în ciuda speculațiilor și vorbelor aruncate în spațiul public de unele persoane, nimeni nu respinge candidatura cuiva sau competiția în PNL Constanța, ba din contră acestea sunt încurajate. Totodată, în ceea ce privește amânarea unei întâlniri oficiale cu membrii PNL Constanța, liderul liberal spune că aceasta a fost cauzată de o întârziere în fixarea, la nivel național, a unui calendar pentru alegerile interne, programul urmând să fie finalizat la sfârșitul acestei săptămâni.


Pe de altă parte, Gheorghe Dragomir susține că nu va intra în polemică cu niciunul dintre cei care au ales să-și facă în public campanie pentru alegerile interne, de multe ori uzitând de proceduri neelegante față de ceilalți colegi. 


"Românii nu își mai doresc circ, războaie inutile sau certuri fără limite, indiferent dacă ele sunt între proprii colegi sau cu adversarii politici", a mai transmis Gheorghe Dragomir. 


Comentează știrea

a-mirabilis
26 ianuarie 2017
liberali profund nefericiti

Se zice ca ,,starea de normalitate'',in general,este starea de echilibru si armonie intre cunoastere,afectivitate,inteligenta si vointa.Acum,in aceasta situatie de ,,scandal cat casa in PNL''care structuri ale ,,normalitatii'',din cele enuntate mai sus ,s-au,,dezvoltat''mai mult de a creat acest dezechilibru in PNL.Oare la Domnul Cupsa s-au dezvoltat in mod excesiv puterea de cunoastere,afectivitatea ,inteligenta si vointa in comparatie cu ale celor din staff-ul PNL ?Asta sa fie cauza pierderii ,,starii de normalitate''in PNL C-ta.?Exista un principiu al depasirii propriei competente .Sa fie si cazul d-nului Cupsa?Sau el a ramas intepenit in perceptele liberalismului primitiv ,haotic.Si in primul caz si in al doilea se pare ca domnul Cupsa,director sub trei ,,dictaturi'',trebuie sa se orienteze pe alt cap compas ,sa puna masinile la ,,economic'',E pacat !Ramane fara directorie ceronavista si, unde mai gaseste functii cu nominalizari politice?Ar mai fi o solutie.PSD-ul si ALDE ,trebuie curtate.Deja niste ,,liberali nefericiti''au trecut la ALDE.Grabeste-te don Cupsa,ca vine refluxul si ramai fara identitate politica.Cat despre culoarea politica ?Ce conteaza?

Gogu
26 ianuarie 2017
Penele

Zboară penele de pe PNL. Ramane in fundul gol ! Baisan are dreptate , un grup care s-a constituit in aristrocratia de partid. Componenta grupului ? Este devoalata de Dragomir ! Parlamentarii , puși de Dragomir nu de partid, consilierii, puși de Dragomir nu de partid, primarii , din care multi traseisti acaparați de Dragomir . Dar membrii de partid , care au făcut campanie ptr IOHANNIS , cand Dragomir si Gașca așteptau sa iasă Ponta , care au făcut campanie ptr consilieri , au făcut campanie ptr primari , au făcut campanie ptr parlamentari , ei ce părere au ? Nu-l intereseaza pe Dragomir ! El se bazează pe aristrocratia de partid ! "Președintele va fi ales de primari, consilieri, parlamentari" si "eu m-as bucura sa vina un președinte tânăr la conducere , DAR daca partidul mi-o CERE voi candidă". Citate di Dragomir !

Lazar
26 ianuarie 2017
Razboiul PNL

Dl Dragomir eu nu va cunosc dar cea ce tot citesc prin presa despre calitatile dvs pe mine ma intereseaza ce calitati are acest cazierul bun si C.V. Dr.Dr.Pro.Ing Boroianu Robert Aurel de la-ti cocotat in fruntea Parlamentarilor de C-ta PNL cu marele Fraude aduse la zeci de firme la Gepeto falimentate si vandute,spalari de bani ,evaziuni fiscale,documentatie falsa,se gasec la IPJ si Parchetul C-ta la sertar ascunse de 8 ani de zile de Zeitele d-ne Prc Puiu Zarafina,Adina Florea si al-ti ca ANAF si cred si cu pasnici de la SRI care urmareau interesul national de aparare al Ifractorilor care fura sau nu cumva ii si consilia si cu avocati cei de aur constanteni si au prostit,injosit,degradat si murdarit imaginea justitiei romane,Gepeto au documentatia falsa la dosare sau daca Ciobotaru Constantin si cei de la Gepeto ca Boroianu R.Aurel au dat Spagi(bani grei),denuntatori,martori mincinosi adunati de pe strada si marea Avocata Filisan Grecu Cristiana,Filisan Catalin de la casa de avocatura a lui Armeanu Apostol au facut seminare cu ei ce sa minta in fata instantei de au dat cu mizerie in statul de drept si o justitie dreapta e ceva penibil jenant pentru institutile de prestigiu si a celor care le reprezinta sau pe noi prostimea care ne reprezinta si cerem dreptate corecta si onesta.

MIHAI
26 ianuarie 2017
CAND DOI FOSTI LIBERALI SE CEARTA .....

Este ceva in neregula cu acest domn cu vechime in PNL . Ocupand diverse functii , director la CERONAV, vicepres.al Asociatiei EDINNA , director la ACN , si poet pe deasupra , poti sa-ti pui intrebarea daca a mai avut timp sa faca si politica de partid in cadrul organizatiei . Dl Cupsa nu ar fi ajuns in aceste functii fara PNL , pe care il critica vehement de ceva vreme . Dl Cupsa nu prea si-a facut simtita prezenta la partid , fiind multor membri un mare necunoscut . Subit , a devenit un Vasile Roaita si trage sirena de partea de peste , vestind urbi et orbi ca organizatia penelista Constanta este pe drojdie . O fi asa , dar avem convingerea ca dl Cupsa , ocupat cu functiile sale , nici nu s-a sinchisit de modul cum a evoluat PNL Constanta . Nu l-a auzit nimeni - de ex. - protestand impotriva intrarii PNL in USL .Se poate dovedi faptul ca dl Cupsa n-a participat niciodata , efectiv, la organizarea si desfasurarea campaniilor ptr alegerea primarilor sau alegeri parlamentare . Cu ocazia redactarii si trimterii la Centru a " Scrisorii deschise " citita de mine cu mare atentie , am constatat ca dl Cupsa nu sta prea bine cu limba romana , sau mai direct spus , este sarac in expresii si nu stapaneste o serie de termeni : pretinde ca nu este epigon si abuzeaza de tot felul de cuvinte si expresii care nu prea se potrivesc cu un stil sobru si la obiect , ca de ex. : grup enclavizat , victorie a la Pirus , deziderat , si ceea ce este grav , scrie " presedentie " in loc de presedintie , si " nivelele " in loc de niveluri . Cred ca , in interesul revenirii PNL la normalitate , ar fi indicat ca atat dl Dragomir cat si dl Cupsa sa -i slabeasca cu dragostea pe membrii de partid si sa-si vada de afacerile lor , desigur , daca vor mai putea fara sprijin de partid . Oricum , nu le ducem grija ca vor muri de foame .

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0102 secunde