Răzvan Murgeanu eliberat sub control judiciar

120
Răzvan Murgeanu eliberat sub control judiciar - rzvanmurgeanu-1458904767.jpg

Articole recomandate

Curtea de Apel București a decis eliberarea din arest preventiv a fostului consilier de stat Răzvan Murgeanu, acesta fiind plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, dare de mită și instigare la infracțiunea de spălare a banilor, scrie Agerpres. Decizia a fost luată în urmă cu două zile de Curtea de Apel București, care a admis o contestație a lui Murgeanu la decizia Tribunalului București din 16 martie, instanță care emisese un mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Din arest preventiv a fost eliberată și Gabriela Gângoe-Simion, practician în insolvență.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2015 - februarie 2016, Gabriela Gângoe-Simion a dispus plata din conturile unei societăți, aflate în supravegherea sa, a sumei de aproape 64.000 lei, reprezentând remunerație încasată nelegal.

"Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia. În perioada iunie 2011 - 2012, Primăria sectorului 5 și o asociere formată din două firme (una dintre ele fiind societatea aflată în insolvență), au încheiat mai multe contracte având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 85 de imobile situate în sectorul 5 al municipiului București, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA", declară procurorii.

Anchetatorii au constatat că, în 31 decembrie 2015, primăria a plătit către asocierea respectivă suma de 8,5 milioane lei, reprezentând o plată parțială pentru serviciile prestate.

"Pentru a se efectua plata respectivă, dar mai ales pentru a influența funcționarii ce aveau atribuții în acest sens, inculpatul Stănescu, în calitate de director, a pretins de la reprezentanții asocierii respective, prin intermediul lui Răzvan Murgeanu, suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la Gabriela Gângoe-Simion, pe lângă suma de bani respectivă, alți 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-și trafica influența în direcția arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord", au reținut anchetatorii.

Anterior, în același context, Gabriela Gângoe-Simion, în baza înțelegerii prealabile cu Răzvan Murgeanu, a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane lei au fost virați de Primăria sectorului 5 ''cu niște condiții'' și că se impunea plata unor comisioane. DNA menționează că aceasta a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială.

De asemenea, conform anchetatorilor, ea a mai dispus și plata din contul societății pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvență, în contul subcontractorului a sumei de 600.000 de lei, ce include: contravaloarea lucrărilor de remediere, comisionul de 15.000 de euro pretins de Murgeanu pentru exercitarea influenței, comisionul de 15.000 de euro promis directorului Stănescu pentru aprobarea documentației aferente plății de 8,5 milioane, a plăților ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat și pentru deblocarea garanțiilor contractuale, suma de 15.000 de euro promisă persoanelor din conducerea societății pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate, comisionul de aproape 174.000 lei, reprezentând suma pretinsă de aceasta pentru încasarea creanței de 8,5 milioane lei și obținerea sprijinului lui Murgeanu și Stănescu.

"Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiași firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude. De asemenea, în același scop, de a disimula proveniența sumelor de bani și a drepturilor asupra acestora, inculpata Gângoe-Simion l-a instigat pe administratorul societății subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro (reprezentând o parte din comisionul în sumă de 15.000 de euro pretins de Murgeanu) către o altă persoană cu titlu de folos necuvenit pentru exercitarea influenței asupra directorului Stănescu și a altor persoane din cadrul Primăriei sector 5 în scopul arătat mai sus", se mai spune în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8486 secunde