Traian Băsescu:

"România e grav afectată de situația zonei euro"

437
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că România va susține la Consiliul European amendarea imediată a Protocolului 12 privind procedura aplicată deficitelor excesive, variantă care nu necesită ratificarea la nivelul statelor membre, urmând ca ulterior să se recurgă la varianta modificării tratatului.
"România este grav afectată de ce se întâmplă în zona euro. În vară, CDS la împrumuturi pe 10 ani era de 200 de puncte, la un an erau sub 100 de puncte, aceasta este prima de asigurare pentru împrumut, în momentul de față CDS României a depășit 450 și merge în sus cu toată zona. România plătește o factură grea a întârzierii deciziilor în zona euro. Din punctul nostru de vedere, ca țară care are obligația în acordul de aderare să se pregătească pentru intrare în zona euro, aș spune că sunt modificări extrem de importante, care pe noi ne ajută", a spus șeful statului.
El a adăugat că, soluția imediată este revizuirea, completarea, modificarea Protoco-lului nr. 12 din Tratat și intrarea într-un proces de modificare limitată a tratatelor UE, cu care România va fi de acord.
În altă ordine de idei, președintele Traian Băsescu a declarat că România va insista să se discute, în marja Consiliului European de iarnă și despre aderarea la spațiul Schengen, punctând, însă, că prioritatea rămâne scoaterea din criză a zonei euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Decembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu pleacă la Bruxelles
Pagina a fost generata in 0.4496 secunde