Șapte primari din Moldova au semnat înființarea alianței "Moldova se Dezvoltă" după modelul "Alianța Vestului"

203
Șapte primari din Moldova au semnat înființarea alianței
Primarii municipiilor Iași, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc au înființat, luni, alianța "Moldova se Dezvoltă", după modelul "Alianța Vestului" semnată recent de primarii din Cluj, Oradea, Arad și Timișoara. Primarii din Nordul Moldovei vor ca prin noua alianță să promoveze marile proiecte de infrastructură de care Moldova are nevoie, investiții publice sau private, precum și proiecte in educație, sănătate, mediu și turism.


Documentul a fost semnat de primari din Suceava - Ion Lungu (PNL), Câmpulung Moldovenesc - Mihăiță Negură (PNL), Vatra Dornei - Ilie Boancheș (PNL), Botoșani - Cătălin Flutur (PNL), Roman - Lucian Micu (PNL), Piatra Neamț - Dragoș Chitic (PNL) și Iași - Mihai Chirica (independent), notează StiriSuceava.net. 


Cei șapte primari își propun să demareze proiecte pentru dezvoltarea zonei de Nord-Est a țării. 


Principala țintă a acestei alianțe este promovarea a două proiecte de infrastructura cu fonduri asigurate de Comisia Europeană: Autostrada Est-Vest și Autostrada Nord-Sud, care sa lege Moldova de capitala țării. Primarii reclamă lipsa unei strategii guvernamentale coerente de dezvoltare și alocare a resurselor, lucru care a dus la această inițiativă, transmite inRoman.ro. 


"Asocierea este cu scopul de a avea eficiență în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiții publice sau private, a proiectelor in educație, sănătate, mediu, turism. Sursele de finanțare vor fi cele locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz. Prin promovarea acestor proiecte dorim sa diminuăm decalajul de dezvoltare care există între Moldova și celelalte regiuni", a explicat primarul Ion Lungu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 17 Decembrie 2018
Stire din Politică-Administrație : Cadouri pentru copiii din Pecineaga
Pagina a fost generata in 3.6352 secunde