Șase milioane de euro pentru drumul transfrontalier Dobromir -Krushari

166

Articole de la același autor

Primăria comunei Dobromir a organizat, vineri, o conferință de presă în cadrul proiectului "Drum transfrontalier Dobromir-Krushari". Evenimentul a avut loc la căminul cultural din localitate. 

Proiectul Dobromir - Krushari Crossborder Road este imple-mentat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară - Accesibilitate, Domeniul Major de Intervenție 1.1: "Îmbunătățirea infrastructurii de transport". Cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Costul proiectului are o valoare totală de 6.129.383,30 euro, din care 3.106.905 reprezintă partea comunei Dobromir, iar 3.022.478,30 euro cea a partenerului bulgar.

Potrivit primarului Eugen Iliescu, realizarea acestui drum transfron-talier a fost posibilă prin implicarea mai multor instituții într-un parteneriat: Consiliul Local Dobromir - partener lider și semnatar al contractului de finanțare nerambursabilă, Agenția de Infrastructură Rutieră din Sofia - partener, și Consiliul Județean Constanța - partener.

Printre obiectivele acestui proiect s-au numărat reabilitarea și modernizarea a 15,82 kilometri de drum în vederea îmbunătățirii accesului la infrastructura de transport în zona transfrontalieră și facilitarea mobilității bunurilor și persoanelor. Totodată, un alt obiectiv vizează punerea în valoare a obiectivelor turistice din zona de graniță, cu efecte benefice în dezvoltarea economico-socială a comunităților. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1036 secunde