Se reabilitează clădirile aflate în proprietatea municipalității

380
Se reabilitează clădirile aflate în proprietatea municipalității - sereabiliteaza-1560371428.jpg

Articole de la același autor

Lucrările de reabilitare a clădirilor aflate în proprietatea municipalității au început sub coordonarea Primăriei Municipiului Constanța, prin Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat.


Cinci dintre aceste imobile, aflate în zona centrală și zona peninsulară a orașului au intrat deja în reparații capitale, atât la interior cât și la exterior, iar pentru alte 16 clădiri a fost efectuată expertiza tehnică în vederea începerii lucrărilor.
"Am acordat RAEDPP sume consistente pentru reabilitarea unor imobile aflate în proprietatea municipiului, în special cele din zona centrală", a  spus primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.


Clădirile care sunt locuite în prezent de chiriași vor beneficia de lucrări exterioare, iar celelalte vor fi reparate și la interior. După finalizarea reparațiilor, imobilele care nu sunt locuite vor fi scoase la licitație pentru a fi închiriate de agenți economici, iar banii rezultați vor putea fi folosiți la reabilitarea altor clădiri aflate în administrarea municipalității.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5001 secunde