Coaliția de guvernare se reunește astăzi, de la ora 14:00, în ședință, după ce judecătorii Curții Constituționale au respins reforma pensiilor magistraților, decizie care a pus sub semnul întrebării mandatul premierului Ilie Bolojan. Liderii trebuie să ia o hotărâre și în privința alegerilor din București, unde s-au conturat deja mai multe variante, toate implicând un scrutin în acest an: finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că „s-a mers pe repede înainte” cu proiectul pensiilor speciale și că acesta trebuie refăcut.
„O să le propun colegilor din Coaliție să formăm un grup de lucru care să vină cu o nouă formă pentru legea pensiilor speciale ale magistraților și pe care să o propună Parlamentului sau să fie reasumată de Guvern. Procedura o vom decide în Coaliție.
Dacă e adevărat că legea a fost respinsă pe formă, în lipsa avizului de la CSM, atunci înseamnă că trebuie reluată procedura”, a transmis liderul PSD, la Parlament.
Dominic Fritz, președintele USR, a vorbit inclusiv despre organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției.
„Curtea Constituțională a respins azi legea privind tăierea pensiilor speciale ale magistraților. Va trebui să citim cu atenție motivarea. Dacă legea este respinsă pe o problemă de procedură, o refacem. Dacă legea este respinsă pe fond, adică dacă nu este constituțional să desființăm pensiile speciale, atunci USR va propune un referendum pentru modificarea Constituției", a scris acesta luni, pe Facebook.
Ideea unui referendum a fost reiterată și de președintele UDMR. Kelemen Hunor a vorbit despre un referendum pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților.
Rămâne Ilie Bolojan premier?
Un alt subiect pe agenda discuțiilor este și mandatul lui Ilie Bolojan, după ce premierul a declarat, în vară, că Guvernul nu va mai avea legitimitate dacă pachetul de reforme promovat de Executiv va pica la CCR.
Surse au declarat pentru Digi24 că scenariul plecării lui Ilie Bolojan a fost analizat, iar variantele luate în calcul pentru interimat ar fi Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, care a mai deținut interimatul și în trecut, și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Totuși, sunt voci care susțin că nu există motive ca Ilie Bolojan să plece. Consilierul președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban, a declarat că „nu există temei pentru ca premierul să își depună mandatul dacă un proiect este declarat neconstituțional".
Date vehiculate pentru alegerile din București
Săptămâni la rând, subiectul alegerilor din capitală a fost amânat, pentru că liderii Coaliției nu au căzut de acord. Dacă până acum social-democrații au susținut mai degrabă varianta organizării alegerilor anul viitor, acum au înaintat o nouă dată: 30 noiembrie, anunțată chiar de Sorin Grindeanu, ieri, la Parlament.
De partea cealaltă, USR ar fi mizat pe organizarea scrutinului din București în data de 7 decembrie, asta după ce o altă variantă luată în calcul, dar pentru care nu ar mai fi timp, era data de 23 noiembrie.