Ședință importantă la PSD despre reducerea secretarilor de stat și restructurarea aparatului bugetar

220
< 1 min citire
Ședință importantă la PSD despre reducerea secretarilor de stat și restructurarea aparatului bugetar - sedinta-psd-1740391481.jpg
Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit luni, la Vila Lac, subiectul principal de discuţie fiind reducerea numărului de secretari de stat din Guvern şi restructurarea aparatului bugetar.
Potrivit unor surse social-democrate, citate de Agerpres, este posibil ca în şedinţa PSD să se stabilească numele noilor secretari de stat din partea partidului, care vor fi numiţi ca urmare a restructurării aparatului bugetar.
În şedinţa PSD ar urma să se discute şi despre apropiata campanie electorală, în condiţiile în care Alianţa electorală "România Înainte", formată din PSD, PNL şi UDMR, a fost înregistrată oficial la Biroul Electoral Central, iar partidele din alianţă au început să strângă semnături pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
Ciolacu: Ministerele trebuie să-şi regândească structura de organizare
Ministerele trebuie să-şi regândească structura de organizare şi de funcţionare, astfel încât relaţia cu autorităţile locale şi decontările, mai ales prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să fie o prioritate, a declarat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0435 secunde