Șeful ANI, Horia Georgescu, s-a ales cu DOSAR PENAL!

257
Șeful ANI, Horia Georgescu, s-a ales cu DOSAR PENAL! - horiageorgescuadatmitapentruafia-1378103731.jpg

Articole recomandate

Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal după ce vineri a fost depistat de polițiștii bucureșteni conducând, deși avea permisul suspendat, a declarat luni pentru AGERPRES Andrei Codău, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.




Codău a spus că șeful ANI avea permisul suspendat din data de 9 august, pentru depășirea vitezei legale. Horia Georgescu a contestat în instanță măsura suspendării și, până la luarea unei decizii definitive, a obținut un certificat de grefă care i-ar fi permis să conducă, însă acesta nu a venit să îl înregistreze la poliție. 


Potrivit BPR, Georgescu a adus a doua zi certificatul de grefă la Poliție, însă a fost mult prea târziu, pentru că oamenii legii îi întocmise deja dosar penal, potrivit Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3877 secunde