Șeful Biroului de presă al PSD, propus în funcția de director general la Agerpres

199
Șeful Biroului de presă al PSD, propus în funcția de director general la Agerpres - agerpressprintscreen-1361831583.jpg
Șeful Biroului de presă al PSD, Alex Giboi, a fost numit, ieri, director general al agenției naționale de presă Agerpres fiind propus de premierul Victor Ponta.

Potrivit legii de funcționare, Agerpres este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar de stat.

Directorul general este propus de primul-ministru și numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate, în ședință comună a celor două Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile.

Durata mandatului directorului general al Agerpres este de cinci ani.

Dacă va fi numit de către Parlament în funcția de director general al Agerpres, Alex Giboi îl va înlocui la conducerea agenției naționale de presă pe Ioan Roșca.

Agenția Națională de Presă Agerpres este o instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4909 secunde