Șeful statului s-a întâlnit cu delegația FMI

165
Șeful statului s-a întâlnit cu delegația FMI - traianbasescu-1352903355.jpg
Președintele Traian Băsescu a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, delegația comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, subliniind în discuțiile cu experții internaționali faptul că are unele nemulțumiri și punctând că el poate privi mai clar spre programul României cu organismele financiare internaționale, având în vedere că nu se află în campanie electorală.

"Sunteți aproape de finalizarea misiunii. Sunt foarte convins că nu sunteți foarte satisfăcut în acest moment și vom discuta despre asta. Oricum, noi vrem să menținem programul pe poziții și sunt foarte convins că după alegeri vom putea să ne trasăm obiectivele și vom stabili împreună cu Guvernul și cu BNR următoarele ținte, astfel încât să fim capabili să declarăm acest program unul de succes. Știu că aveți unele nemulțumiri și eu sunt în aceeași situație ca dvs. Nu sunt în campanie electorală și mă pot uita mai clar spre program decât alții din țară", a spus Băsescu.

Potrivit Agerpres, el a arătat că trebuie ca imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie să reînceapă reformele structurale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.264 secunde