Senatorii decid astăzi soarta colegilor lor Codruț Șereș și Paul Păcuraru

270
< 1 min citire
Cererile privind începerea urmăririi penale a lui Codruț Șereș și a lui Paul Păcurau vor fi dezbătute și votate astăzi de senatori, aceștia fiind convocați la ședința de plen începând cu ora 9.30, a anunțat ieri președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.
Cât privește cvorumul necesar luării unei decizii, Văcăroiu a explicat că acesta depinde de validarea sau nu a mandatelor a doi senatori. Astfel, dacă acestea vor fi validate pentru a se aviza favorabil cererile de începere a urmăririi penale în cazul celor doi este nevoie de 69 de voturi, iar dacă nu vor fi validate, de 68.
Văcăroiu a adăugat că senatorii vor dezbate mai întâi dosarul senatorului PC, fost ministru al economiei, Codruț Șereș, care va putea să-și spună punctul de vedere în privința cazului, fără a avea limită de timp stabilită în prealabil. Procedura va fi reluată apoi pentru ministrul liberal al muncii Paul Păcuraru.
După dezbateri și prezentarea rapoartelor Comisiei juridice, senatorii vor vota secret, cu bile.
Nicolae Văcăroiu a precizat că documentele întocmite de Comisia juridică vor fi distribuite tuturor senatorilor, membrii Biroului Permanent și liderii de grup primind și rapoartele-sinteză ale Parchetului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.03 secunde