Senatorii l-au numit președinte la ANI pe Bogdan Stan

128
1 min citire
Senatorii l-au numit președinte la ANI pe Bogdan Stan - senatoriinumireani-1450106050.jpg
Bogdan Stan a fost numit, ieri, de plenul Senatului în funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate.
Senatorii s-au exprimat, prin vot secret electronic, în favoarea numirii acestuia, durata mandatului său ca președinte al ANI fiind de patru ani.
S-au înregistrat 76 de voturi pentru, șase voturi împotrivă și trei abțineri.
În plenul Senatului, Bogdan Stan a afirmat că este "un produs 100%" al ANI.
"Sunt un produs al acestei instituții 100%. Ne așteaptă o perioadă foarte plină și intensă din punct de vedere al activității pe care o desfășurăm. Urmează un an electoral cu două cicluri de alegeri, urmează o dublare a numărului de declarații de avere și de interese, urmează o creștere a numărului sesizărilor. Astfel, trebuie să luăm toate măsurile pentru ca lucrurile să meargă bine în viitor. ANI își va dinamiza activitatea de prevenție, activitatea de conștientizare și activitatea de educație a personalului care trebuie să depună declarații de avere și interese, bineînțeles, în paralel cu continuarea activității de verificare și sancționare a incidentelor de integritate. Trebuie să reinventăm această instituție în perioada care urmează. Din acest punct de vedere avem nevoie de ajutorul tuturor actorilor instituționali implicați în acest proces", a spus Bogdan Stan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde