Senatul a fost informat cu privire la decizia CSAT de aprobare a solicitărilor de tranzit ale SUA

910
< 1 min citire
Senatul a fost informat cu privire la decizia CSAT de aprobare a solicitărilor de tranzit ale SUA - mk-1315392915.jpg
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a informat astăzi plenul cu privire la decizia CSAT de a aproba solicitările SUA de a folosi aeroportul Kogălniceanu și portul Constanța pentru tranzitul trupelor americane către și dinspre Irak și Afganistan.
Geoană a anunțat că, în acest moment, procedurile parlamentare în privința deciziei CSAT au fost îndeplinite, după ce și Camera Deputaților a fost informată de președintele Traian Băsescu.
CSAT a aprobat utilizarea aeroportului Kogălniceanu și a portului Constanța pentru tranzitul către și dinspre Irak și Afganistan, a anunțat președintele Traian Băsescu în luna mai. "În felul acesta, Kogălniceanu și portul Constanța devin două infrastructuri strategice și pentru SUA, nu numai pentru România", a spus acesta, precizând că procesul se va derula în primele 2 luni "în vederea autorizării", apoi va funcționa autorizat, fără supraveghere SUA.
Băsescu a mai anunțat că, temporar, aeroportul Kogălniceanu va mai fi utilizat și pentru staționarea a patru avioane cisternă ale SUA și a patru avioane de transport C-17, având în vedere că una din bazele din Marea Mediterană este într-un proces de modernizare. "Acestea sunt doar temporar, problematica legată de tranzit este una pe termen lung", a explicat șeful statului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde