Sesizări în scris pentru deputatul din colegiul nr. 4, Constantin Chirilă

675
1 min citire
Votul uninominal îi obligă pe actualii parlamentari la mai multă transparență față de alegători și la și mai multă implicare în problemele cetățenilor. Un prim pas pe care senatorii și deputații îl fac pentru a se apropia de alegători și pentru a menține contactul cu problemele lor constă în întâlnirile periodice.
Deputatul PD-L de Constanța, Constantin Chirilă, trimis în Parlamentul României de către alegătorii din colegiul nr. 4, și-a stabilit și el un orar pentru întâlnirile cu cei care i-au acordat votul.
Chirilă va fi prezent în fiecare week-end în județ, în localitățile care fac parte din colegiul său. La Ovidiu și Basarabi, deputatul va putea da audiențe la primării, la Negru Vodă, se va întâlni cu alegătorii la sediul partidului, la fel și la Albești și Poarta Albă. Tot în colegiul nr. 4 se mai găsesc și localitățile Cuza Vodă, Dumbrăveni, Cerchezu, Mereni, Amzacea și Comana.
Chirilă nu se rezumă numai la întrevederile directe cu constănțenii. Pentru a le da ocazia și celor care au să îi facă reproșuri și nu îndrăznesc direct, el a amenajat la sediile unor primării și căsuțe pentru corespondență, unde pot fi depuse în scris sesizările și sugestiile cetățenilor.
De la preluarea mandatului de parlamentar și până acum, Chirilă a avut trei întâlniri cu primarii din localitățile amintite. Activitatea deputatului pedelist nu se oprește la limitele administrativ - teritoriale ale colegiului său. El are amenajat un birou și la sediul organizației județene a partidului.
Programul audiențelor va fi stabilit de la o săptămână la alta, în funcție de problemele apărute. Vinerea, sâmbăta și duminica sunt zilele de audiențe, în fiecare dintre acestea, Chirilă intenționând să acopere câte două - trei localități.
Constantin Chirilă este membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde