Concurs Siguranța bunurilor constănțenilor stă în mâinile Consiliului Județean

367

Articole de la același autor

La proxima ședință, consilierii județeni își vor da girul pe două proiecte referitoare la activitatea Direcției de Pază a Județului Constanța. În baza viitoarelor hotărâri, se va aduce o "corecție" la obiectul de activitate al direcției, ceea ce va conduce, implicit, și la necesitatea de a se suplimenta numărul personalului cu… un post.

Printr-o adresă înaintată Consiliului Județean, directorul Direcției de Pază a Județului Constanța, Dumitru Coman, solicită ca pe ordinea de zi a primei ședințe să fie introdus și un proiect de hotărâre referitor la "reformularea obiectului principal de activitate" al direcției. Acesta va suna astfel: "Obiectul principal de activitate al Direcției de Pază a Județului Constanța îl constituie asigurarea pazei obiectivelor și bunurilor dispuse pe teritoriul județului Constanța indiferent de forma de proprietate și administrare, monitorizarea sistemelor de alarmă, paza transportului de bunuri și valori". În prezent, obiectul activității prevede "asigurarea pazei obiectivelor și bunurilor aparținând domeniului public și privat al județului Constanța…".
Această solicitare pentru extinderea activității generează implicit și necesitatea creșterii numărului angajaților. Aceeași conducere a direcției mai solicită așadar consilierilor județeni și modificarea organigramei prin suplimentarea cu un post, viitorul ocupant al lui urmând să aibă atribuții în domeniul marketingului, după cum ne-a declarat directorul Dumitru Coman.
Tot directorul Dumitru Coman susține că aceste "completări" (și nu "modificări") nu vizează o extindere a activității direcției, ele având drept scop numai "eficientizarea activității". "Este normal ca activitatea pe care o desfășurăm să fie una eficientă, că eu nu o să mă duc acolo unde nu e rentabil", a mai adăugat Coman care susține că direcția pe care o conduce dispune de personal specializat pentru a desfășura astfel de activități.
Prin actualele modificări, conducerea direcției susține că nu face altceva decât să corecteze acum ceea ce s-a omis inițial. Totuși, amintim că obiectul de activitate se modifică de la "obiectivele și bunurile aparținând domeniului public privat al județului Constanța" la "obiectivele și bunuriloe dispuse pe teritoriul județului Constanța indiferent de forma de proprietate și administrare", iar prin angajarea unui om special se urmărește " prospectarea pieței"…
"Completările" vor permite totodată, printre altele, serviciului public condus de Dumitru Coman să participe și la unele licitații...
Întrebat dacă direcția pe care o conduce nu va fi un concurent pentru firmele particulare de profil din județul Constanța, directorul Dumitru Coman neagă acest statut.
Direcția de Pază a Județului Constanța a fost înființată prin HCJ nr. 251 din data de 23 noiembrie 2005, prin reorganizarea Corpului Gardienilor Publici Constanța, ca serviciu public cu personalitate juridică și finanțare integrală din venituri extrabugetare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8949 secunde