Simona Halep a devenit cea mai recentă membră a exclusivistului All England Club

116
Simona Halep a devenit cea mai recentă membră a exclusivistului All England Club - nzc2oty5ztq4ztblmwrjnje5mjlizmzi-1563091011.jpg
Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a triumfat, sâmbătă, în finala feminină de la Wimbledon, cu Serena Williams (37 de ani, 10 WTA), scor 6-2, 6-2, iar victoria a reprezentat și accederea româncei în exclusivistul "All England Club".


Fondat în urmă cu 151 de ani, pe 23 iulie 1868, clubul are membri din cinci categorii: cu drepturi depline, pe viață, onorifici, temporari, și "temporary juniors". Pe lângă persoanele care aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea tenisului sau toți câștigătorii de la Wimbledon, în club pot intra și alte persoane, însă acestea trebuie propuse și susținute de alți patru membri cu drepturi depline.

Din All England Club fac parte, în prezent, 566 de persoane, dintre care doar 375 sunt din primele două categorii menționate anterior. De asemenea, doar 70 dintre aceștia fac parte din categoria membrilor de onoare, distincția fiind oferită câștigătorilor de la Wimbledon sau celor care au contribuit la dezvoltarea tenisului. Președintele clubului este Kate Middleton, ducesa de Cambridge, succesoarea Reginei Elizabeta a II-a.

Printre privilegiile de care se bucură cei din All England Club se numără: locuri speciale la meciurie de pe Arena Centrală, prioritatea la achiziționarea biletelor la Wimbledon și acces la sala de forță și la terenurile de iarbă din complexul londonez.

Există însă și restricții. Blugii sunt interziși în complexul londonez, iar cei care fac parte din club trebuie să fie îmbrăcați în haine de culoare albă.

"Mi-am dorit foarte tare asta. La începutul turneului, le-am transmis și celor din vestiar că visul meu e să devin membru aici. Acest vis a devenit realitate și sunt foarte bucuroasă", a declarat Simona Halep, la conferința de presă de după finala feminină, care a primit și o insignă care atestă faptul că este membru la All England Club.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3842 secunde