Sorin Ovidiu Vântu a fost reținut de procurori

412
Sorin Ovidiu Vântu a fost reținut de procurori - f74035161e2d77e329eff149e00a6a47.jpg
Sorin Ovidiu Vântu a fost reținut, ieri seară, de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru șantaj și amenințări. Vântu i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiță, managerul Realitatea TV, 150.000 de euro pentru a nu renunța la contractul de management al televiziunii mai sus menționată.
"Din probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în perioada martie - aprilie 2011, sub amenințarea denunțării unilaterale a unui contract de consultanță și management, Sorin Ovidiu Vântu a pretins părții vătămate G.S. suma de 150.000 euro. În situația neconformării acestei cerințe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani. Actele de amenințare și constrângere au fost întreprinse de inculpatul Sorin Ovidiu Vântu atât personal, cât și prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obțină un folos injust. Inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a recurs la amenințări cu moartea la adresa părții vătămate și a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-și ia măsuri de protecție", se arată în comunicatul Parchetului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2099 secunde