La parlamentarele din toamnă,

Stelian Duțu va candida împotriva unui "anume" lider PD-L

875
1 min citire
Controversele din jurul fostului li-der al Organizației Județene a PD-L Constanța se intensifică odată cu aproprierea alegerilor generale din această toamnă. Stelian Duțu sau, așa cum chiar el s-a autointitulat, "maurul", va candida pentru un colegiu uninominal în calitate de independent. Pentru moment însă, fostul democrat-liberal refuză să dea lămuriri cu privire la mandatul spre care aspiră, astfel că el nu a menționat dacă țintește spre un loc în Senat sau unul în Camera Deputaților. În aceeași ordine de idei, Duțu a subliniat și că se va orienta spre un colegiu în care va candida unul dintre liderii PD-L: "Nu știu încă dacă voi candida pentru un fotoliu de senator sau unul de deputat. Cert este însă că voi alege în mod expres unul dintre colegiile la care candidează un anume lider al PD-L. În câteva zile voi lua hotărârea și voi anunța acest lucru", a specificat el. Fostul lider al pedeliștilor constănțeni a preferat însă să păstreze un oarecare mister cu privire la acel lider PD-L.
Cât privește faptul că varianta actuală a votului uninominal prevede, pentru candidații independenți, ca ei să adune 50% plus un vot din totalul voturilor valabil exprimate (cu alte cuvinte, ei au nevoie de majoritate), Stelian Duțu a declarat: "Pentru candidații independenți este, într-adevăr, mult mai greu decât pentru ceilalți. Dar, chiar și așa, e mai interesant și mai plăcut". Totodată, Duțu apreciază că "uninominalul era absolut necesar, dar ar fi fost mai bine dacă s-ar fi mers după modelul celui folosit pentru alegerea primarului sau a președintelui". "Cu toate acestea, e o schimbare binevenită de atitudine", a conchis el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde