Țărăniștii din Medgidia își aleg sâmbătă noua conducere

294
Biroul Județean al PNȚCD s-a întrunit, miercuri seară, într-o nouă ședință ordinară având pe ordinea de zi pregătirea alegerilor de la nivelul organizației locale Medgidia, precum și stabilirea strategiilor pe care partidul le va adopta pentru a se poziționa mai bine pe scena politică.
Liderul țărăniștilor constănțeni, Tudorel Chesoi, a declarat că, acum, a venit momentul pentru organizarea alegerilor în Medgidia întrucât a expirat mandatul fostului președinte. De la începutul lunii ianuarie, interimatul este asigurat de către Mihai Mihale.
Secretarul general al partidului, Adrian Țapliuc, a precizat că, sâmbătă, țărăniștii din Medgidia își vor putea exprima opțiunea în cazul conducerii locale. Tot el a mărturisit că Mihai Mihale se va număra printre candidați.
Chesoi a mai adăugat că în cadrul ședinței de miercuri, țărăniștii au pus la punct "demersurile pentru ca PNȚCD să își poată pune în valoare proiectele sale creștin-democrate și să iasă în evi-dență ca o necesitate politică". Ei au mai plănuit să iasă în față și să atragă atenția asupra greșelilor pe care le face actuala guvernare și asupra promisiunilor care nu sunt respectate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6384 secunde