În cadrul conferinței de presă susținute ieri, țărăniștii constănțeni s-au învârtit din nou în jurul cozii. Nominalizări pentru primăria Constanța ar fi, numai că partidul le ține, cel puțin deocamdată, pentru el.
Astfel, potrivit declarațiilor președintelui Organizației Municipale a PNȚCD, Gheorghe Andrei, partidul a discutat, în contextul celei mai recente ședințe a Biroului Județean, despre trei candidați pentru fotoliul de primar, candidați care, se pare, au toate șansele să rămână o vreme anonimi. Și asta pentru că liderii partidului nu se hotărăsc să facă publice numele acestora. În acest sens, Andrei a menționat: "Trebuie mai întâi să vedem dacă vor accepta și ei, pentru că unii încă se mai gândesc".
De asemenea, președintele Organizației Județene a partidului, Tudorel Chesoi, a precizat că PNȚCD dez-bate în continuare pe marginea selectării candidaților pentru primăriile din județ și, din acest punct de vedere, a ținut să specifice: "La Eforie am stabilit doi candidați pentru locale, iar primarului din Vulturu, aflat deja la al patrulea mandat, îi ținem pumnii pentru al cincilea. El este cel mai vechi primar țărănist".
Totodată, Chesoi a afirmat: "Și la Cernavodă «am bătut palma» cu două personalități ale căror nume nu le putem face publice deocamdată. Nu vrem să forțăm nota, în partidul nostru e loc pentru ambii candidați și ar putea face echipă bună pentru acest oraș uitat parcă de vremuri".
Continuând seria candidaților și a alianțelor în stilul Dosarelor X, Chesoi a menționat că țărăniștii nu exclud nici eventuale discuții cu social – democrații: "Vom purta discuții și cu PSD, compromisurile sunt permise atâta vreme cât au de câștigat ambele părți".
Mai mult decât atât, țărăniștii încearcă să se dea bine și pe lângă liberali, Andrei declarând pe marginea acestei opțiuni: "Acum câțiva ani PNȚCD- ul a fost cel care a întins o mână PNL- ului. Acum o lună am făcut o vizită la PNL pentru că normal ar fi să ne întindă și ei o mână acum, în vederea unei colaborări". Țărăniștii iau în calcul și posibilitatea unui candidat așa numit comun la alegerile locale, acolo unde unul dintre partide are un nume mai puternic: "Am putea să ne ajutăm reciproc, să oferim sprijin în turul doi", a explicat Chesoi, subliniind, de asemenea, că nu exclude "nicio alianță, cu nici un partid". După toate calculele, se pare că țărăniștii constănțeni nu se dau în lături de la nici un soi de alianță politică atunci când vine vorba de câteva voturi, doar, doar vor reuși și ei să mai salte un pic în sondaje.
Și pentru că partidul trece printr-o criză de imagine (dovada incontestabilă fiind chiar procentele jenante obținute la alegerile pentru Parlamentul European), țărăniștii nu ar spune "nu" nici celor care au dezertat de la doctrina țărănistă cu ceva timp în urmă și care, după ce au practicat traseismul pe la alte formațiuni, ar da semne că-și doresc să revină la partidul mamă.