Tăriceanu: Bugetul ne provoacă o uriașă nemulțumire

72
Tăriceanu: Bugetul ne provoacă o uriașă nemulțumire - triceanu-1449767749.jpg

Articole de la același autor

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, astăzi, că decizia privind modul în care parlamentarii formațiunii vor vota proiectul bugetului pe anul 2016 va fi luată în structurile de conducere, existând "o uriașă nemulțumire".

"Nu am luat această hotărâre încă. O să discutăm în structurile de conducere ale ALDE, dar este clar că bugetul ne provoacă o uriașă nemulțumire", a declarat Tăriceanu, la finalul conferinței "Drepturile Omului: O revoluție permanentă", organizată la Parlament de grupurile parlamentare ale ALDE, întrebat fiind dacă parlamentarii formațiunii vor vota împotriva proiectului de buget.

Potrivit Agerpres, în opinia sa, în proiectul de buget, domenii de interes, precum sănătatea sau educația, nu sunt finanțate corespunzător, în timp ce "forța statului este infinit mai bine subvenționată".

"Constatăm că, în proiectul de buget pe care actualul guvern l-a trimis Parlamentului spre examinare, sistemul de apărare primește de două ori mai multe fonduri decât sistemul național de educație, cercetare și inovare, iar serviciile secrete de patru ori mai mult decât cultura și patrimoniul național. (...) De fapt, constatăm, analizând bugetul, că forța statului este infinit mai bine subvenționată decât demnitatea și creativitatea cetățenilor. Dreptul acestora la o viață autonomă, responsabilă, împlinită și rodnică pălește în fața dorinței statului de a-și spori puterea de control asupra vieții cetățenilor. (...) Sunt domenii care sunt complet neglijate, cum ar fi educația și sănătatea, unde sunt alocate sume derizorii, care par mai degrabă să conducă la ideea că ne resemnăm sau că aceia care construiesc bugetul acceptă ideea că România este o țară de mâna a doua, la periferia UE", a mai susținut acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2765 secunde