Tăriceanu: Îmi mențin afirmația că Iohannis este avocatul statului paralel

159
2
Tăriceanu: Îmi mențin afirmația că Iohannis este avocatul statului paralel - tari-1517436132.jpg
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a participat la discuția dintre șeful statului, Klaus Iohannis, și liderul PSD, Liviu Dragnea, care a avut loc la Cotroceni după învestirea Guvernului Dăncilă, el afirmând că nu are ce să îi comunice lui Iohannis și că nu are de discutat probleme personale cu acesta. Întrebat dacă Dragnea a discutat cu Iohannis probleme personale, Tăriceanu a spus: "Întrebați-l pe domnul Dragnea".


"Nu am participat la această discuție și nu știu nimic despre ea", a declarat Tăriceanu, miercuri seară, la România TV, întrebat despre discuția pe care Iohannis și Dragnea au avut la Cotroceni după ceremonia de depunere a jurământului de către membrii noului guvern.


De asemenea, întrebat în ce relație mai este cu președintele Iohannis, liderul ALDE a spus că în nicio relație: "În ce relație să fiu? În nicio relație, ca și până acum. Nu am ce să îi comunic președintelui, nu am probleme personale de discutat cu el".


La întrebarea moderatoarei, dacă liderul PSD a discutat probleme personale, Tăriceanu a răspuns: "Întrebați-l pe domnul Dragnea, nu pe mine".


Tăriceanu l-a atacat din nou pe Iohannis, reiterând că este avocatul statului paralel. El a invocat și declarația făcută miercuri de președintele Iohannis la Bruxelles, potrivit căreia independența justiției din România este intangibilă. "Îmi mențin afirmația că dumnealui este avocatul statului paralel. Mi-a atras atenția o declarație a președintelui de la Bruxelles. Domnul Iohannis a spus că independența justiției românești este intangibilă, o chestiune pentru care mă voi implica total. De independența justiției sunt și eu preocupat. Dumnealui este de părere că justiția a funcționat când au fost semnate protocoale secrete între serviciile de informații și procuratură, că a funcționat când generalul Dumbravă dădea consultații juridice pe anumite dosare, când anchetele de urmărire penală erau făcute prin ascultări ilegale de telefoane? (...) Lista poate continua. Trebuie realizată independența justiției, dar e a fost batjocorită", a spus Tăriceanu.


Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că după ceremonia de învestire de la Coroceni a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis, legata de vizita acestuia la Bruxelles.


Dragnea a fost întrebat dacă își menține acuzația privind dezinformarea Comisiei Europene în privința legilor justiției, el spunând că nu își ia vorbele înapoi, dar nu face declarații atât timp cât președintele Klaus Iohannis este la Bruxelles. Dragnea a precizat că a avut o discuție de zece minute cu președintele, în care i-a spus aceste lucruri.


Președintele Klaus Iohannis că a avut loc această discuție, fără a da însă detalii. "Da, am avut o discuție", a spus Klaus Iohannis.


Sursa: News.ro


Comentează știrea

sever
1 februarie 2018
pareri si pareri

ne doare in fund de parerile tale. adica in partea anatomica cu care gandesti tu de vreo 3 ani. te banuiam de curva politica, insa cred ca esti doar o marioneta senila, un fel de strumf decolorat de care nici Gargamel nu mai este interesat. o tot tragi ,de catva timp, cu statul paralel ,dar paralel cu drumul esti matale si seful tau, dragnea.

Livia Aspazia
1 februarie 2018
6 case

Un profesor santajabil de statul mafiot basist ajuns mare presedinte.Sluga la ambasadori.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0379 secunde